Fostul căpitan al echipei de Fed Cup a României a dezvăluit de ce înfrângerea Simonei Halep poate fi considerată o victorie, după revenirea sportivei pe terenul de tenis.
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis după o pauză de 568 de zile. Sportiva a primit un wild card la turneul Masters 1000 Miami, unde a întâlnit-o în primul tur pe Paula Badosa (73 WTA). După un început bun de partidă, lipsa meciurilor oficiale și-a spus cuvântul și românca a început să cedeze propriul serviciu. Badosa s-a impus la capătul unui joc cu trei seturi, scor 6-1, 4-6, 3-6.
Florin Segărceanu a declarat că, deși Simona Halep a pierdut partida cu Badosa, această înfrângere poate fi considerată o victorie pentru sportiva care a lipsit de pe circuit timp de 568 de zile, din cauza suspendării de dopaj. Fostul căpitan al echipei de Fed Cup a României s-a arătat mulțumit de prestația jucătoarei și chiar a fost surprins de cât de bine a stat în teren Simona Halep, după o pauză atât de mare.
„Și eu am fost plăcut surprins de evoluția Simonei. La un moment dat am sperat că va obține o victorie ușoară, dar nu a fost așa. Mi-a plăcut că s-a comportat bine din punct de vedere fizic într-un meci care a durat două ore.
Nu a avut probleme fizice. A arătat că poate să revină. Cu puțină șansă, a arătat că putea câștiga. Primul pas zic eu că a fost făcut. Evoluția este una mulțumitoare.
A plecat zâmbind de pe teren. Putem să considerăm această înfrângere o victorie. S-a simțit bine pe teren și a arătat în unele momente că poate reveni la forma din trecut”, a declarat Florin Segărceanu la Digi Sport.
Pentru sportiva româncă a fost o zi specială cea în care a reușit să revină pe terenul de tenis. Deși nu a obținut rezultatul dorit, la finalul meciului Halep a fost fericită. La conferința de presă a afirmat că a avut emoții, dar publicul a fost de partea sa și acest lucru i-a oferit energia de care avea nevoie să practice un joc bun.
„M-am simţit bine pe teren. Am avut emoţii, dar au fost emoţii pozitive şi a fost plăcut să văd că publicul mă susţine. Mi-a oferit multă energie, iar nivelul tenisului meu a fost destul de bun, neaşteptat, chiar.
Cred că am făcut o treabă bună, având în vedere nivelul la care a jucat Paula, aşa că sunt fericită pentru acest prim meci, al revenirii”, a declarat Halep la conferinţa de presă de după meci.
Simona Halep a postat și un mesaj pe rețelele de socializare în care a descris ziua revenirii pe teren ca pe o mare victorie.
Ziua de azi o voi simţi mereu ca pe o victorie! Simona Halep, pe Instagram
Ziua de azi o voi simţi mereu ca pe o victorie!
Simona Halep, pe Instagram
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER